Știm cât de dureros poate fi să pierzi pe cineva drag. Însă, este și mai dificil să pierzi pe cineva în străinătate, neavând posibilitatea să fii prezent pentru a te asigura că trupul este pe mâini bune.

Dificultatea apare, pentru multe familii, la scurt timp după aflarea veștii, când responsabilitatea organizării ceremoniei de înmormântare cade pe umerii acestora. De aceea, în cazul unui deces în străinătate, trebuie imediat apelat la o firmă de transport funerar internațional.

Citește aici mai multe detalii despre cum trebuie procedat în cazul unui deces in strainatate.

Știm că alegerea unei companii de pompe funebre poate să fie luată pe baza recomandărilor de la prieteni sau rude.

Când vine vorba de transport funerar internațional, situația este diferită. De aceea, enumerăm mai jos cele mai importante criterii de alegere ale unei astfel de companii.

Criterii de alegere a companiei de transport funerar international

#1 Tipurile de servicii oferite

În domeniul serviciilor funerare, există companii care promovează mai multe tipuri de servicii, precum: servicii funerare non stop, servicii funerare complete, servicii de transport funerar și servicii de repatriere decedați.

În multe cazuri, este posibil ca o companie care oferă servicii funerare non-stop sau complete să nu ofere și servicii de transport funerar. De asemenea, o companie care oferă servicii de transport funerar poate să nu ofere și servicii de transport internațional.

Dacă dorești ca tu și familia ta să vă ocupați de întreaga procedură de repatriere (obținerea documentelor pentru eliberarea pașaportului mortuar și a certificatului de deces internațional), atunci poți apela la o companie care oferă servicii funerare și de transport funerar internațional.

Însă, dacă dorești să scapi de grija deplasării în străinătate, recomandarea noastră este să apelezi la o companie specializată în transport funerar internațional și repatriere decedați.

Acea companie se va ocupa de întreg procesul, de la obținerea documentelor necesare și până la aducerea persoanei decedate la locul de înmormântare.

#2 Experiența personalului

Angajații unei firme de transport funerar internațional trebuie să fie profesioniști din mai multe puncte de vedere:

  • În domeniul îngrijirii persoanei decedate
  • Să dovedească empatie și să fie capabili să diminueze stresul întregii proceduri de repatriere
  • Să fie specializați în obținerea documentelor necesare repatrierii (demersurile pot fi diferite în funcție de legislația țării în care s-a produs decesul)
  • Să dea dovadă transparență și o bună comunicare pe tot parcursul colaborării, astfel încât familia să fie informată constant cu privire la întregul proces
  • Să dea dovadă de grijă și respect față de persoana decedată
  • Să fie șoferi experimentați, pentru a transporta în cele mai bune condiții și în timp scurt trupul persoanei decedate în țară
  • Să fie buni consultanți, pentru a sfătui familia cu privire la ce este de făcut

Deși este dificil să urmărești toate aceste criterii încă dinainte de a începe o colaborare cu o astfel de firmă, poți folosi mijloacele de informare online ca să îți faci o idee: recenzii, comentarii, modul de prezentare a informațiilor pe site, recomandări din partea altor clienți.

#3 Condițiile de transport

Așa cum spuneam mai devreme, este necesar să afli toate informațiile despre condițiile de transport pe care le oferă firma respectivă.

În afara experienței șoferilor, informează-te referitor la:

  • Din ce materiale este alcătuit sicriul pentru transport
  • Ce dotări au vehiculele folosite (de exemplu, dacă dețin sistem frigorific pentru transport pe distanțe lungi)
  • Capacitatea de lucru: vehicule disponibile și personal alocat, pentru a fi sigur că trupul decedatului va fi adus în țară la timp

Aceste informații sunt esențiale pentru a asigura transportul în cele mai bune condiții.

#4 Promptitudinea

Când vine vorba de repatrierea persoanelor decedate, timpul este foarte prețios.

În mod normal, din momentul contactării companiei de transport funerar internațional și până la aducerea în țară a trupului pentru ceremonia de înhumare, ar trebui să treacă cel mult 72 de ore.

Acest timp poate să varieze în funcție de condițiile în care s-a produs decesul (de exemplu, dacă a avut loc în condiții suspecte, este necesar un timp în plus pentru efectuarea autopsiei și investigarea cazului din partea autorităților).

De aceea, în cazul acestor servicii, punctualitatea este foarte importantă.

Recomandarea noastră este ca, în momentul în care discuți cu firma de transport funerar internațional, să întrebi și despre capacitatea de lucru și numărul mașinilor disponibile.

#5 Prețul serviciilor de transport funerar

Majoritatea firmelor de transport funerar internațional nu au o listă de tarife standard afișate pe site.

Tariful variază în funcție de distanța până la locul în care a avut loc decesul și, în cazul țărilor aflate la distanțe mari (precum Anglia sau Irlanda), tariful se negociază.

Există mai multe criterii în funcție de care este calculat prețul serviciilor de transport internațional și repatriere decedați, motiv pentru care fiecare ofertă este personalizată și poate fi diferită.

Citește aici mai multe detalii despre costul serviciilor de repatriere decedati.

Decizia este mereu la tine

Nimeni nu te obligă să alegi un anumit tip de serviciu funerar sau o anumită companie. Când vine vorba de apelarea la servicii de transport funerar internațional, nu este necesar ca acea companie să fie din orașul tău.

Îți recomandăm să alegi compania potrivită în funcție de profesionalismul de care dă dovadă și de încrederea pe care ți-o acordă, și nu pe baza regiunii geografice.

Alegerea companiei potrivite de transport funerar internațional reflectă respectul față de persoana decedată. În fond, este vorba de ultima „rugăminte” pe care ți-o poate cere persoana respectivă – să îi asiguri toate condițiile de transport, pe ultimul drum către țara natală și locul unde își va petrece veșnicia.